Într-un litigiu, cel care face o susținere trebuie să o dovedească. Dovedirea se face cu probe (înscrisuri, martori etc.), inclusiv cu expertize realizate de specialiști desemnați de instanță.

Dacă este necesară lămurirea unor aspecte de natură contabilă, instanța, din oficiu sau la cererea unei părți, poate aprecia că este necesar un raport de expertiză contabilă. În această situație, instanța desemnează aleatoriu un expert contabil independent din lista instanței, pentru a întocmi un raport de expertiză contabilă, stabilindu-i obiectivele la care trebuie să răspundă, precum și onorariul.

Abia după întocmirea și depunerea raportului de expertiză la dosarul instanței, părțile au posibilitatea de a-l analiza și de a formula obiecțiuni cu privire la aspectele din raport pe care le consideră incorecte. Dacă instanța admite obiecțiunile formulate, poate solicita expertului contabil să lămurească aspectele respective sau să completeze raportul cu informații suplimentare.

Formularea de obiecțiuni abia după finalizarea și depunerea la dosar a raportul de expertiză, nu este însă cel mai bună modalitate pentru o parte implicată în litigiu de a-și apăra poziția. Este mult mai eficient ca partea să își protejeze poziția încă din faza elaborării raportului de expertiză. Și poate face acest lucru solicitând instanței să îi încuviințeze un consilier (expert-parte), care să participe la efectuarea expertizei.

Dacă instanța îi încuviințează un expert-parte, acesta va participa alături de expertul desemnat de instanță la elaborarea raportului de expertiză. Astfel, expertul-parte va putea să solicite documente și clarificări, va avea acces la raportul de expertiză în faza de proiect și va dezbate cu expertul desemnat de instanță opiniile acestuia și își va putea consemna propria opinie în cadrul raportului de expertiză. Instanța se poate folosi de opinia expertului-parte, dar nu este obligată în acest sens.

Trebuie precizat că expertul-parte nu este „avocatul” părții respective. Ca și expertul desemnat de instanță, acesta are obligația de a fi independent și obiectiv în formularea opiniei sale. Rolul său este, în principal, de a asigura o întocmire cât mai corectă a raportului de expertiză de către expertul desemnat de instanță.

Partea care dorește să beneficieze de expert-parte trebuie să contracteze în mod direct serviciile unui expert cu calificarea necesară și îi să îi achite în mod direct onorariul negociat. Expertul-parte trebuie să aibă cel puțin calificarea expertului desemnat de instanță. În cazul unei expertize contabile, expertul trebuie sa aibă calitatea de expert contabil. Dacă expertiza implică aspecte fiscale semnificative, expertul trebuie să aibă și calitatea de consultant fiscal, iar dacă expertiza se realizează în cadrul unei proceduri de insolvență, expertul trebuie să aibă și calitatea de practician în insolvență.