Situațiile financiare anuale prezintă informații esențiale despre patrimoniul, rezultatele și poziția financiară a unei societăți. Dar cum pot asociații, creditorii sau alți utilizatori să aibă o încredere mai mare în aceste informații?
Unul dintre instrumentele folosite este auditul statutar, prin care un auditor independent examinează situațiile financiare și exprimă o opinie asupra acestora.
Pentru un administrator, este important să înțeleagă ce presupune auditul, când este obligatoriu, cum se desfășoară și, mai ales, ce poate și ce nu poate garanta auditorul.
1. Ce este auditul statutar?
Auditul statutar este auditul situațiilor financiare anuale sau consolidate efectuat în cazurile prevăzute de legislație ori în alte situații care intră în definiția legală a auditului statutar.
În România, cadrul principal este stabilit prin Legea nr. 162/2017, iar activitatea este supravegheată de Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (ASPAAS).
Scopul auditului este obținerea unei asigurări rezonabile că situațiile financiare, considerate în ansamblu, nu conțin denaturări semnificative cauzate de fraudă sau eroare.
O denaturare semnificativă este o informație greșită sau omisă care, individual ori împreună cu alte erori, ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor situațiilor financiare.
Auditul nu presupune verificarea exhaustivă a fiecărei operațiuni contabile, ci aplicarea unor proceduri bazate pe evaluarea riscurilor și pe obținerea de probe suficiente și adecvate.
2. Când este obligatoriu auditul statutar?
Nu toate societățile comerciale sunt obligate să își auditeze situațiile financiare.
Obligația poate rezulta din categoria în care este încadrată entitatea, din depășirea criteriilor de mărime prevăzute de reglementările contabile sau din legislația specială aplicabilă anumitor entități.
De exemplu, auditul statutar poate fi obligatoriu pentru anumite societăți de dimensiuni medii sau mari, entități de interes public ori alte entități pentru care există cerințe legale specifice.
La stabilirea obligației trebuie analizate reglementările contabile aplicabile, inclusiv Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările ulterioare, sau alte cadre contabile relevante.
Atenție: Nu este suficient să se verifice cifra de afaceri dintr-un singur an. În funcție de reglementarea aplicabilă, contează și alte criterii, precum activele totale, numărul mediu de salariați și regulile privind depășirea pragurilor în exerciții consecutive.
Chiar și atunci când nu există obligația legală, un audit financiar voluntar poate fi util pentru informarea asociaților, în relația cu finanțatorii sau în pregătirea unei tranzacții.
3. Ce verifică auditorul?
Auditorul examinează informațiile prezentate în situațiile financiare, concentrându-se asupra domeniilor în care există riscuri de erori semnificative.
Printre acestea se pot afla:
- Veniturile: dacă sunt recunoscute în perioada corespunzătoare și sunt susținute de documente și operațiuni reale.
- Creanțele: dacă sumele de încasat sunt corect prezentate și dacă există indicii că unele nu vor putea fi recuperate.
- Stocurile: dacă există, sunt corect evaluate și sunt evidențiate corespunzător.
- Imobilizările: dacă activele sunt recunoscute, amortizate și evaluate potrivit regulilor contabile aplicabile.
- Datoriile și provizioanele: dacă obligațiile sunt complete și corect prezentate.
- Continuitatea activității: dacă utilizarea principiului continuității activității la întocmirea situațiilor financiare este adecvată.
Auditorul analizează și anumite controale interne relevante pentru audit, dar această activitate nu echivalează cu un audit complet al sistemului de control intern.
4. Cum se desfășoară auditul?
În mod obișnuit, auditul parcurge patru etape principale.
Etapa 1. Planificarea
Auditorul încearcă să înțeleagă activitatea societății, mediul economic, sistemul contabil și principalele riscuri.
Sunt stabilite strategia de audit, procedurile necesare și domeniile care necesită o atenție deosebită.
Etapa 2. Obținerea probelor de audit
Auditorul examinează documente, efectuează recalculări, analize comparative, observații și alte proceduri.
Poate solicita confirmări directe de la bănci, clienți sau furnizori, atunci când acestea sunt necesare.
De asemenea, poate participa la observarea inventarierii stocurilor, în funcție de circumstanțele misiunii.
Etapa 3. Evaluarea constatărilor
Sunt analizate erorile identificate și impactul lor asupra situațiilor financiare.
Auditorul discută cu conducerea eventualele ajustări contabile necesare și evaluează dacă probele obținute sunt suficiente pentru formularea unei opinii.
Etapa 4. Emiterea raportului
La final, auditorul emite raportul de audit, care include opinia asupra situațiilor financiare și celelalte informații cerute de cadrul de raportare aplicabil.
5. Ce documente trebuie pregătite?
Pentru desfășurarea eficientă a auditului, societatea trebuie să poată pune la dispoziție documentele și explicațiile relevante.
În funcție de activitate, acestea pot include balanța de verificare, registre contabile, situații financiare, contracte importante, extrase bancare, situații ale creanțelor și datoriilor, documente de inventariere, evidența imobilizărilor și documentația privind estimările contabile.
Auditorul poate solicita și declarații scrise din partea conducerii, conform standardelor profesionale.
Responsabilitatea întocmirii situațiilor financiare rămâne a conducerii societății. Auditorul nu preia această responsabilitate prin efectuarea auditului.
6. Ce înseamnă opinia auditorului?
Raportul de audit poate conține mai multe tipuri de opinii sau concluzii, în funcție de constatările auditorului.
| Tipul opiniei | Semnificație |
|---|---|
| Opinie nemodificată | Situațiile financiare sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, conform cadrului aplicabil |
| Opinie cu rezerve | Există o problemă semnificativă, dar nu generalizată |
| Opinie contrară | Situațiile financiare conțin denaturări semnificative și generalizate |
| Imposibilitatea exprimării unei opinii | Auditorul nu poate obține probe suficiente și adecvate, iar efectele posibile pot fi semnificative și generalizate |
O opinie nemodificată nu înseamnă că societatea nu are probleme financiare sau că toate tranzacțiile au fost verificate individual.
De asemenea, nu reprezintă o garanție că societatea va fi profitabilă ori că nu va întâmpina dificultăți în viitor.
7. Auditul identifică toate fraudele?
Nu. Standardele internaționale de audit impun auditorului să identifice și să evalueze riscurile de denaturare semnificativă cauzate de fraudă și să răspundă acestor riscuri prin proceduri adecvate.
Totuși, auditul oferă asigurare rezonabilă, nu absolută.
Unele fraude sunt dificil de descoperit, în special atunci când implică documente falsificate, înțelegeri între mai multe persoane sau eludarea controalelor de către conducere.
Prevenirea și detectarea fraudelor reprezintă în primul rând responsabilitatea conducerii și a persoanelor însărcinate cu guvernanța societății.
8. Exemplu practic
Să presupunem că o societate de distribuție prezintă în bilanț creanțe comerciale importante.
În cursul auditului, se constată că o parte dintre aceste creanțe sunt restante de mult timp, iar unii clienți au dificultăți financiare.
Auditorul analizează dacă societatea a evaluat corespunzător recuperabilitatea creanțelor și dacă sunt necesare ajustări pentru depreciere.
Dacă situațiile financiare nu reflectă corect aceste riscuri, activele și rezultatul societății pot fi supraevaluate.
În funcție de importanța sumelor și de reacția conducerii, constatarea poate conduce la ajustarea situațiilor financiare sau poate influența opinia de audit.
Acest exemplu arată că auditul nu se limitează la verificarea existenței documentelor contabile, ci urmărește și corectitudinea informațiilor financiare rezultate din acestea.
Concluzie
Auditul statutar reprezintă o examinare independentă a situațiilor financiare, realizată potrivit unor standarde profesionale și cerințe legale.
Pentru administratorii societăților, trei aspecte sunt esențiale: identificarea corectă a obligației de audit, pregătirea documentației necesare și înțelegerea semnificației opiniei auditorului.
Un audit nu garantează absența oricărei erori sau fraude, dar contribuie la creșterea credibilității informațiilor financiare utilizate în luarea deciziilor economice.
